Poetă şi romancieră, s-a născut în 1954 la Koretin al Dardanei. Şcoala elementară şi liceali le-a terminat la Dardana, iar Facultatea de Ştiinţe Politice la Belgrad. Actualmente lucrează la Institutul de Istorie din Kosova. A publicat volumele de poezie: Mireasa de piatră (1989), Două flori are mama (1993), Timp epileptic (1996), Tisele triste (2000), Dorul de Itaca (2008) şi Anatomia iubirii (2009). Tot în 2008 îi apare romanul Noaptea pe cornişă.
Poeta Sabile Keçmezi-Basha elogiază în versurile sale izvorul de viaţă al oricărei idei, consolidând un univers liric de o remarcabilă pregnanţă imagistică. Sunt „versuri de o mare încredere în puterea Spirituală, cultivând concreteţea vizualului, pe de o parte, şi poezia ideilor şi a cunoaşterii, pe de alta. În poemele alese spre publicare aici, aflăm un ton de mare sinceritate, un viu spirit critic faţă de tot ce înseamnă inerţie. Incantaţia este caracterizată de setea de taine ale sufletului şi ale naturii. (Victor Sterom)
O BUCATĂ DE TOAMNĂ
Un fragment de toamnă
Din trotuarul istoriei
S-a strecurat în albumul meu
Primăvara a fugit în tropăit de cal
Un fragment de toamnă
Dincolo de zidul cu ghimpi
A creat o oază de dor
Stăpânind durerile
Şi copilul a plâns
Pentru luna. înlăcrimată
Toamna...
Şi iarăşi
Un fragment de toamnă
S-a târât pe jos
Prin Alpii albanezi
Pentru a mângâia
Itaca obosită
ÎNTOARCEREA ÎN ITACA
Deseori ne întoarcem
La aşteptare
În ochi şi urechi ne transformăm
În copilăria târzie
Deseori ne întoarcem
În inimă
Bate glasul disperării
Deseori ne întoarcem
Iar ei...
Ei nu sunt nicăieri
Şi din nou lipsesc
În cina şoaptelor
ÎNTR-O ZI UITATĂ
Într-o zi uitată
Vom aduna durerile împrăştiate
Din cele patru colţuri ale lumii
Şi în piaţa verde a Prishtinei
Inflaţia îşi va mânca cuvintele
Ieftin am vândut
Şi pe cele care nu se vând azi
Sudoare şi sânge am investit
Nesocotind demersurile
Ce în fiece clipă mă duc
La durerea
Itacă
Nexhat Rexha
Poet şi critic literar, Nexhat Rexha s-a născut la 1 februarie 1956, în satul Topaniţa, comuna Dardana. A frecventat cursurile Facultăţii de Filologie la Universitatea din Skopie. Până acum, i-au apărut volumele: „Comprimarea punctului K” – poezii (2003), „Inel ceresc” - poezii (2005), „Prelegeri de retrăiri” - critică literară (2006) şi „Durerea memoriei” - poezii (2008) Actualmente este redactor-şef al revistei literare „NOSITI” din Dardana.
Nexhat Rexha priveşte în poemele sale o realitate interioară urmărită cu aviditate halucinantă. El a înţeles că nimic nu poate defini înainte de a se defini pe el însuşi. Cu o încărcătură lirico-ideatică profundă, poetul Nexhat Hexha reuşeşte ipostazierea eternului sentiment al cunoaşterii. Există dincolo de polarităţile detectate o sensibilitate nativă, o puternică motivaţie existenţială a actului creator. Toate acestea pornesc numai şi numai dintr-o atitudine atinsă de aripa fiorului ontic şi cognitiv. (Victor Sterom)
MIŞCARE COSMICĂ
Mersul spre calea de după deal
Cu multe necunoscute
Oameni visători încrezători în
Dumnezeu
Lăcomie incredibilă
Pentru a atinge intrările-ieşirile
Cetăţii de mărgăritare
Cu ochii închişi
Trecere simplă de lumină
În vindecarea rănilor războiului
Ajungem către cotropirea
Orizonturilor fără răzbunare
Iubire promisă
Alături de colivia capcanelor
Ce mult se simte rotirea
Acestei naturi cu drumuri fără distanţă
Destine încrucişate pentru
Acaparatorii de laude
Calea de după deal - mişcare cosmică
Dumnezeule
Tăcerea emblemă cu apă în ochi
DIN NOU
Din nou ne vom întâlni
În această iarnă a tăcerii
Unde nimeni nu vorbea serios
În acea seară bătrână
În cuvântul nespus
Numele fusese acoperit
Sub praful uitării prevăzute
Miracolul
A căzut în faţa picioarelor mele
De ce oare sclavia creează
Dărâmători de temelii
Tocmai ziua când se pun stâlpii
În ţara lor
Vai, şi acest păcat pentru tine
Omule care continuu
Visezi bastionul suveranului
De ce te scarpini pe ceafă
Şi atunci când îţi tremură degetele
Natura paşnică lin creează
Orizontul
Nou în caravana care nu se întoarce
DEZORDINE
Oftatul sună departe
Abisul e mereu aproape
Învălmăşeală contemporană
În mileniul cel sfat
Lăcomia întinde mâinile pe masă
Monstrul umbră grea măsoară
Dealuri lipsite de raze de soare
Spaima peste Tine
Pare ca un trup în peşteră
Se deschid actele macabre
în frontierele micşorate
Deseori cădem victime
Pe drumurile disperării
Timpul linge oase rostogolindu-se
Claritatea se taie cu limba săbiei
Instinctele se trezesc cearta se trezeşte
Protagoniştii curţii
Zac în faţa microfoanelor
Traducere de Baki Ymeri