Bogdan STOICESCU
Ca si tine, îi pastrez lui Petrica aceeasi admiratie.
Ce om extraordinar! Cu verva sa fara pereche, daca ar fi trait la
Paris, ar fi avut astazi o reputatie mondiala. Vorbesc adesea despre
el ca despre un geniu al vremurilor noastre sau, mai degraba, ca
despre singurul spirit genial pe care mi-a fost dat sa-l întâlnesc
în viata mea
Emil Cioran, aprilie 1974 (1)
În ziua de 6 octombrie a fiecarui an, ar trebui sa aiba loc sarbatoarea
nationala a spiritualitatii românesti.
Însa, striviti de grijile zilnice, terorizati
de spectrul apropiatei ierni, prevestite de ploi reci si brume timpurii,
cu sufletele înnegurate, multi dintre noi uita ca, în aceasta
zi de octombrie, în urma cu 107 de ani, se nastea (2)
în Botenii Muscelului, cel ce avea sa devina genialul filosof
si gânditor crestin Petre Tutea, stralucit reprezentant al unei
generatii exemplare – Mircea Vulcanescu, Emil Cioran, Mircea Eliade,
Constantin Noica, Radu Gyr – tutelata de însusi mentorul
ei spiritual, profesorul Nae Ionescu.
Cine sunt eu si ce vreau?, s-a întrebat, nu o
singura data, Tutea. Pentru ca tot el sa încerce un posibil raspuns:
Definitia mea este: Petre Tutea, românul. Am aparat interesele
României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire si suferinta.
Si convingerea mea este ca suferinta ramâne totusi cea mai mare
dovada a dragostei lui Dumnezeu.
Constiinta nepereche, spirit patrunzator, orator de
geniu, un adevarat Socrate român, cum nu de putine ori a fost
numit - Eu am fost asemanat cu Socrate. Atât el cât si eu,
în actele cautarii, cautam la scara noastra de oameni neaflând
si stim nestiind. Atât. Socrate a fost pentru mine un model existential.
Dar raportat la Iisus îsi pierde semnificatia. El a cautat un
zeu. Eu, de pilda, nu-l caut, ca-l am -, dupa o lipsita de importanta
perioada de flirt politic cu anumite cercuri de stânga în
anii tineretii – chiar domnia sa spunea, de altfel, cu sarcasmu-i
inegalabil: Am fost în tinerete de stânga din generozitate.
Pentru ca, vorba ceea: daca pâna la 30 de ani nu esti de stânga,
n-ai inima, daca dupa 30 de ani mai esti de stânga si nu esti
conservator, esti cretin. Confundam în tinerete comunismul cu
comunitarismul – se „dumireste” rapid (cum i-a spus
profesorul Nae Ionescu: Omul, domnule Tutea, nu evolueaza, nu devine,
ci se dumireste.) si se va situa, pâna în clipa în
care va închide ochii, pe pozitii politice de dreapta, fapt pentru
care, în regimul comunist, va face 13 ani de temnita grea (5 ani
– între 1948 si 1953 - apoi înca 8, între 1956
si 1964). Numai un gânditor de talia lui a putut spune, între
zidurile de Ev Mediu ale Aiudului: Am facut o marturisire într-o
curte cu sase sute de insi, în închisoarea de la Aiud. Fratilor,
am zis, daca murim toti aici, în haine vargate si în lanturi,
nu noi facem cinste poporului român ca murim pentru el, ci el
ne face onoarea sa murim pentru el.
N-a încetat nici o clipa - în libertate
ca si în închisoare – sa propovaduiasca valorile spirituale
crestin-ortodoxe si iubirea pentru neamul sau. A fost, fara doar si
poate, liderul de necontestat al acelei exceptionale generatii - tutelata,
cum spuneam, de profesorul Nae Ionescu - de departe cea mai valoroasa
din istoria culturii române, desi niciodata, cu modestia-i proverbiala
- generata, parca, de acel “anonimat” bine lucrator (aidoma
unei xeniteia de sorginte româneasca), în spatele caruia
s-a aflat întreaga-i existenta -, n-a vrut sa recunoasca acest
lucru.
Apoi a mai fost, pentru alte multe generatii, idol
si model. A fost chiar acuzat, la un moment dat, ca a “corupt
tineretul”. Si-a asumat cu demnitate stupida incriminare, platind
cu vârf si îndesat pentru aceasta.
Minte enciclopedica, Tutea a fost prototipul gânditorului
crestin desavârsit, din stirpea întârziata si atât
de rara a renascentistilor români… Daca pseudo-cugetatori
neo-stahanovisti preamareau, dupa acel tragic decembrie ’89, falsele
valori ale unei democratii ce se voia cu orice chip originala, iata
cum definea Petre Tutea, cu mult înainte, pe la 1937, într-un
pentalog sui-generis, însusirile unui adevarat cetatean român:
I. Sa fie crestin, constiinta religioasa fiind definitorie
pentru om;
II. Sa fie dispus a-si da viata pentru România fara regret;
III. Sa nu însele pe nimeni;
IV. Sa nu necinsteasca nici o fecioara, pentru a nu ofensa Majestatea
Maicii Domnului;
V. Sa-si cunoasca limitele si sa respecte ceea ce poate face altul si
nu poate face el.
Pentru acestea si pentru înca multe alte asemenea
„acte de coruptie” a tinerelor generatii, Petre Tutea s-a
„bucurat” din plin, timp de 13 ani – asa cum pomeneam
mai înainte - de „binefacerile” unor institutii numite
si azi puscarii, din localitati numite si azi Bucuresti, Aiud, Ocnele
Mari ori Jilava.
Asa cum exceptional scria (3) eseistul
Dan Ciachir, (…) Noica a format, în vreme ce Tutea a zidit;
a edificat. A facut asta oriunde: în închisoare, pe strada,
în case particulare sau în cafenea. Generos si optimist,
râzând în hohote cu pofta, Petre Tutea, care începuse
un tratat de antropologie, iubea cu adevarat omul. Tratatul proiectat
l-a scris prin însasi existenta sa.
Cu Tutea s-a încheiat un mileniu si tot cu el
se deschide un altul.
Oare cum s-ar putea defini, pe scurt, o asemenea personalitate
greu încadrabila într-o anume categorie? Cine este, de fapt,
Petre Tutea? Ar fi putut, în stilul sau caracteristic, sa afirme
despre sine: „Pâna si un prost vede ca sunt inconfundabil”,
scria undeva filozoful Gabriel Liiceanu, cel care, de buna seama, prin
tot ceea ce a întreprins de-a lungul ultimilor ani, ni l-a (re)dat
pe Tutea la adevarata sa dimensiune. Un posibil raspuns.
Într-adevar, Tutea a fost cineva inconfundabil.
Note
1. Scrisoare a lui Emil Cioran catre Bucur Tincu (apud.
Petre Tutea, Între Dumnezeu si neamul meu, Fundatia Anastasia,
ed. Arta Grafica, editie îngrijita de Gabriel Klimowicz, Bucuresti,
1992)
2. Petre Tutea s-a nascut la 6 octombrie 1902, Boteni,
Muscel si a murit în ziua de 3 decembrie 1991, într-o rezerva
a spitalului „Cristiana” din Bucuresti (vezi si www.tutea.ro)
3. În studiul Despartirea deTutea din
volumul Luciditate si nostalgie (Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1999)
