plină de verde revenit
pe primăvara asta n-aş fi chituit
nici o melancolie
şi nici doi nori de brumă n-aş fi dat
dacă inima-mi incendiată n-ar fi despicat
izvoarele-mi de sânge-mprospătat.
primăvara asta parcă, Doamne,
e şi mai plină de verde revenit,
chiar dacă s-a trezit cu noaptea în cap.
pe primăvara asta
n-aş fi chituit nici o melancolie
Doamne, tare ar fi fost păcat!
pază amintirilor
uitarea
e piatra de temelie a vieţii
pe care s-a clădit începutul şi sfârşitul.
cheie a secretelor.
lumea ar fi rămas pe loc.
evoluţia ar fi tocit pingelele
tot pe loc, pe loc, pe loc
şi tot pe loc ar fi afişat ceasul biologic.
muzica fără armonii
şi gustul permanent pelin.
forma iară fond
iar viaţa fără chef de viaţă.
să nu i se pară nimănui că e aiureală,
dar amintirile nu-şi mai aveau rostul.
arhitectul a pus uitarea pază la ele.
pază în veghe nonstop
la intrare şi la ieşire.
unde domneşte uitarea nu se poate pătrunde
nici cu buletin de bună purtare
sau cu milă şi pomană,
nici cu certificat de pierdere a amintirilor
şi cu nici o iarbă a fiarelor
nu se pot desfereca lacătele împărăteşti.
săgeţi otrăvite
câte săgeţi otrăvite am primit
nu voi spune nicicând.
rămân atârnate de mine,
secret ce mă face să privesc
peste durerea prinsă ascuns
în sufletul meu
tăcând tăcere de timp prelungit.
strop dospit de amintire încă şi încă vie.
câte săgeţi otrăvite
mi-au fost mai degrabă drept leac
voi spune curând.
Reîntoarcere
reîntors,
mi am mai încăput în acelaşi trup,
n-am mai încăput în acelaşi vis.
păgâne rătăciri îmi dau târcoale
ca nişte haimanale jigărite.
flămând încă de ducă,
uit să-mi ascult gândurile
şi-s gata să calc în păcatul îndepărtării.
de teamă mă închin,
şi implor îngerul din mine.
aş dori să înţeleg
aş dori să întâlnesc prieteni şi rude,
să le ating gândul şi sufletul,
să m-alătur destinelor lor
şi să împart cu ei.
aş dori să înţeleg
cum se împodobesc visele,
cum se topesc măştile puse
în carnavalul vieţii încă în toi.
e gol în jurul nostru
mi-a fost dat să aud
că a nins peste turnul babei,
că eminescu e doar o stradă,
nimic mai mult,
şi urma lui armstrong,
pe lună, desigur,
e amprenta unui yeti nebun.
e gol în jurul nostru,
e gol înlăuntrul nostru,
şi golul acesta, tot mai fluid şi volatil,
curge prin trecut către nicăieri,
sau mai degrabă către un viitor inflorescent.
mi-a fost dat să aud că pământul,
fiinţa asta nesătulă,
nu se roteşte, ci zboară vultur
către locul de unde a venit.
mi-a fost dat să aud multe
şi dat mie să închid gândul la toate.
mai mult ca perfectul cu prezentul la trecut
crezi că am putea lămuri prezentul
să-şi prelungească şederea?
am pune la bătaie un pocal de vin
sau, de ce nu, două, trei butoaie.
i-am putea slăbi vederea şi puterea
şi am putea să-l facem să meargă
un pic înapoi
măcar un an
sau, mai bine doi,
de ce nu un deceniu,
un secol de ce nu,
sau poate un mileniu
o, ce-ar mai fi de noi!
crezi că am putea lenevi o veşnicie
pe seama prezentului,
prezentului prefăcut trecut,
mai mult ca perfect pentru noi ?
un dram de lumină
ai ales, Doamne,
atunci când m-ai trimis în lume
să port o flacără aprinsă
în loc de suflet.
şi în loc de inimă,
un clopot dăngănind întruna.
astfel, în mine,
din născare e o luptă veşnică
între război şi pace.
rogu-te, Doamne,
când împăcarea va să vină,
la tainic ceas întocmit de Tine,
printre frunzişul cu storurile trase,
prin liniştea nemărginită şi rece
strecoară-mi un dram de lumină.
doar un dram de lumină.
gerul şi fiorul
gerul din nord,
fiorul din sud
se înving în mine.
lumea mi se pare plecată
spre lumini încremenite multicolor.
dragostea se sperie de mine,
dă năvală între poli,
ca o pasăre migratoare
ce-şi caută împăcarea cu destinul.
mi-e întuneric, uneori,
şi uneori îmi plouă cugetul între pupile
de unde înşiră mărgărite nesfârşite.
singurătatea: speculantă,
mercurică şi introvertită
adulmecă desfătată atmosfera.
cu cât e mai apăsătoare
cu atât rumegă din plin
satisfăcută.
aş dori o telecomandă
să schimb din când în când
gerul din nord
cu fiorul din sud
sau invers.
izgonitul din mine
mănâncă jeratic
şi inversează polii,
fără bună ziua, fără rămas bun.
doar închid ochii
şi drumurile trec,
unele după altele,
ba aici, ba acolo.
figuranţii respiră tărâmuri
diametral opuse,
ba aici, ba acolo.
rădăcinile pământului se încurcă
între aici şi acolo,
între gerul din nord şi fiorul din sud.
doar telecomanda asta blestemată,
pe care o tot caut şi nu o găsesc,
de-o bună vreme,
poate nici nu există,
ar scurta trecerea între oricare aici
şi oricare acolo,
între gerul din nord şi fiorul din sud.
Marian Ruscu – 60